In cautarea aurorei boreale

De ce sa pornesti in cautarea aurorei boreale? Fiindca este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene, pentru care cerul se transforma intr-un ring de dans al culorilor si luminilor polare. De multe ori se lasa cautata, asteptata, dar si cand isi face aparitia, vei sti ca n-ai vazut ceva mai frumos vreodata.

Ce este aurora boreala? Cand si unde poate fi cel mai bine vazuta? La ce sa fii atent cand planuiesti sa o vanezi? Toate detaliile “tehnice” le gasesti in articolul de aici, iar povestea noastra de pe urmele ei, putin mai jos.

Jurnal de calatorie

Partea I – Islanda

1 octombrie 2019

In cateva zile plecam in Islanda. Un loc la care, parca nici n-am indraznit sa visez prea mult. Mereu prea indepartat, prea scump, prea rece, prea diferit. Parca prea spectaculos. Ghetari, gheizere, vulcani, cascade, iar cu noroc, si aurora boreala.

5 octombrie 2019

Ne repetam impreuna cu prietenii nostri ca mergem in Islanda pentru peisaje. Stim ca sunt sanse mici sa vedem aurora, fiind o tara recunoscuta pentru vremea innorata. Dar, in sinea noastra, speram totusi sa ne pice norocul din cer. Si ce sa vezi? La o ora dupa ce aterizam, chiar pica.
Intr-un moment total nepotrivit, dupa 12 ore de zboruri si escala, pe un drum pe care nu se putea stationa, reusim sa vedem din masina un mic nor verde. Tipam atat de tare, mai sa iesim de pe sosea.

Incepe o urmarire ca in filme, iar cand suntem atat de aproape sa o ajungem din urma, ne lovim de infrastructura Islandei, pusa prea bine la punct. Parca si vad imaginea fetelor noastre cand, in timp ce aurora aparea pe cer, noi intram in cel mai lung tunel din cate puteau sa existe acolo.
O pierdeam, era clar. Pai sa nu te enervezi ca fix aici s-au gasit guvernele sa nu fure si sa faca ditamai drumurile subterane?

Ne linistim pana la urma, ca doar abia ce aterizasem si mai aveam inca 7 nopti la dispozitie. Si nu oricum, multe se anuntau senine. Inca putin si ne faceam griji de cum o sa dormim noi de la atatea lumini ce vor fi pe cer.

12 octombrie 2019

Nici urma de aurora in toata saptamana. Era senin, era octombrie, eram in afara oraselor, dar nimic. Nu m-am uitat in viata mea asa mult pe geam ca aici.

Prea am fost increzatori, prea am asteptat sa apara pe cer fix la geamul cazarii, prea am plecat neinformati. De acum, trebuia schimbata placa, ne invatasem lectia.

Partea II – Insulele Lofoten, Norvegia

14 martie 2022

Impreuna cu inca doi prieteni plecam spre Insulele Lofoten, cu feelingul unui deja-vu de acum 3 ani. Simtim ca urmeaza o vacanta la fel de intensa ca cea in Islanda. Doar ca, de data asta pornim hotarati in cautarea aurorei boreale: in nordul Norvegiei, in timpul echinoctiului de primavara. De ce atunci? Aflati aici.
Am facut research, am citit mult si am instalat aplicatii mobile cu cateva luni inainte pentru a urmari si intelege forecast-urile. Nici la licenta nu m-am pregatit asa bine, asta-i clar.

15 martie 2022

Dupa cateva ore de somn in Oslo, un alt zbor pana in Evenes, cateva sute de km de condus, ajungem la prima cazare. O casuta cu geam de sticla, de unde se vad marea, muntii si acoperisurile cu muschi verzi ale celorlalte case din jur. Afara, o vreme superba. Soare, caldut si chiar mai putina zapada decat la Brasov. Dar…se pare ca nu pentru mult timp.

Citim prognoza meteo. Pare o gluma proasta. Urmeaza o saptamana cu ploi, vijelii, cod rosu de furtuni si singura seara cu cer senin este seara asta. Suntem extrem de obositi si parca istoria se repeta. Dar, avem lectia invatata: ocaziile nu se pierd si nu trebuie sa asteptam la geam.

Ora 19:30. Incepem pregatirile pentru marea vanatoare: verificat indici Kp, verificat prognoza si norii, verificat aplicatii cu live web, imbracat cu toate hainele posibile. Pana aici, pare ca stim de facem. Insa, odata ajunsi la masina, suntem toti ca in GIF-ul cu John Travolta. Asta este cea mai tricky parte, sa mergi la vanatoare, dar sa nu stii încotro.

Ora 20:30. Conducem spre mare in speranta ca scapam de becuri. Dar avem luna plina. A trebuit sa alegem la un moment dat intre echinoctiu si luna noua si am ales echinoctiu. Oare era mai bine sa venim in februarie?
Oprim masina si tot ce vedem la orizont, spre nord, este un nor alb pe orizontala. Iau telefonul sa fac o poza cu night mode si instant dunga alba apare verde pe ecran. OMG, este aurora!!

Tarziu am inteles ca in general nu poate fi observata asa usor de ochiul liber. Ca sunt de fapt norocosi cei care o vad verde, nu mai spun de dans sau de alte culori. Oare de cate ori aparuse asa si in Islanda? De cate ori era la geam si nu stiam?

Ora 21:00. Dunga ramane acolo, alba si neinteresanta. Ne gandim pentru cateva minute sa cautam un ghid si sa ne alaturam vreunui grup. Ne-ar costa peste 100 de euro de persoana si sunt sanse ca si cu el sa vedem aceeasi dunga alba. Intre timp Aurelian ne spune ca a citit el despre o plaja unde apare mai des aurora, cam la o ora distanta.

Cantarim situatia si in 2 minute urcam in masina spre Unstad Beach. Stiu, suntem super zgarciti la faza asta si preferam sa riscam. Dar este totusi prima zi aici, mai avem inca 7 inainte…Stai putin, oare asta am zis si in Islanda?

Ora 22:00. Am ajuns, suntem doar noi pe plaja. Parcam masina si instant ne loveste frigul. Incep deja sa regret venirea aici, nu de alta, dar nici macar dunga alba nu se mai vede. Curand, insa, se intampla ceva ciudat. Langa noi se grabeste sa parcheze o masina. Si inca una si inca trei si alte cateva vin repede din urma. Oamenii coboara in viteza si incep sa formeze un cerc mare pe plaja in jurul focului, sa rada si sa se agite. Creste inima in noi! Ei clar sunt cu ghid, deci am nimerit unde trebuie. Nu aveam noi foc de tabara, dar suta de euro din portofel ne tine putin de cald 🙂

Ora 23:30. Din ce in ce mai frig, din ce in ce mai obositi si aproape hotarati sa plecam spre casa. Dar, grupul vesel nu se misca din loc. Daca stiu ei ceva?
…Si poate chiar stiau. Fiindca fix cand mai avem putin sa renuntam, cerul se umple deodata de dungi albe. Pana sa apuc sa fac poza de test, dungile se transforma intr-o explozie de culori si valuri verzi, cu nuante de roz si mov care cad deasupra capului nostru. Toata lumea tipa, care incotro sa isi ia aparatul, iar cativa fug cu placile de surf spre valuri. Eu sunt blocata cu telefonul in mana, tremur de frig si emotii, in timp ce lacrimile de fericire curg siroaie pe obraji. Este AURORA!!

Topaim, ne imbratisam si facem niste poze tremurate si vai de ele. In 10 minute ultimele valuri verzi ramase pe cer dispar complet.
Prea repede se intamplase totul, parca am visat.

20 martie 2022

Se apropie finalul vacantei, asa ca ne intoarcem in Evenes, de unde avem zborul spre Oslo. Nu au fost ploi non-stop, asa cum anuntau meteorologii, insa mai tot timpul au fost nori. Doar intr-o singura seara am mai vazut o aurora mica, de la geamul cazarii. Mai palpitant, insa, a fost codul rosu de vant, de 90km/h. In 2 nopti n-am dormit de frica sa nu fim luati pe sus cu tot cu casele de lemn in care stateam.

Aici in Evenes parea linistit. Ajunsi la destinatie, verificam progroza meteo: complet senin. Si nu doar atat, este si 20 martie, fix echinoctiul de primavara. Asa cum povesteam aici, se spune ca sunt sanse mari ca particulele de lumina sa ajunga mai usor in atmosfera. Deci, trebuie sa iesim macar o ora. Si poate de data asta facem si niste poze fara tremurat, cu camera setata bine.

Ora 21:30. Alegem pe harta un loc random din apropiere, unde pare a fi un lac, deci si vizibilitate buna a cerului spre nord. Pornim si de indata ce ne departam de luminile becurilor, ne dam seama ca este ceva diferit. Cu ochiul liber nu se observa mare lucru, dar pe camera, tot cerul este verde. Nu o dunga, nu un nor, ci verde peste tot.

Ora 22:00. Ajungem dupa cateva opriri la locul ales pe harta si suntem uimiti de cat de frumos este: un lac mare, aflat intr-o vale delimitata de munti plini de zapada. Aici in nord este mai frig decat pe insule, deci si zapada din plin. Dar, lasand deoparte privelistea, intreaga magie incepe pe cer.

Ora 22:30. Deodata devine vizibila cu ochiul liber lumina de pe camera foto. Tot cerul pare o perdea verde. Oriunde privesti, vezi aurora. Suntem singuri in tot peisajul asta, intr-o liniste care contrasteaza cu agitatia culorilor. Valuri verzi cu mov si roz danseaza pe cer. Apare peste tot, de nu o poti cuprinde cu privirea si ne face sa fim intr-un continuu “”OMG!” si WTF!” si “Nu cred asa ceva” si “Bai, esti nebun!”.
La un moment dat, un semicerc mare se formeaza pe cer, dintr-un capat al cerului in celalalt. Este absolut magic si pierdem notiunea timpului.

Dupa probabil o ora, mai raman doar cateva dungi verzi pe cer. Chiar si asa, ne este greu sa ne desprindem de acolo. Nu prea mai sunt nici cuvinte, este greu sa mai spui ceva cand in minte se deruleaza ploaia de lumini pe care tocmai ai vazut-o. In plus, iti doresti sa nu uiti niciun minut din spectacolul la care ai luat parte.

Poate a fost echinoctiul cu modificarile aduse campului geomagnetic, ori poate articolele citite, ori aplicatiile urmarite, ori doar norocul de a fi la locul potrivit in momentul potrivit. Cautarea aurorei boreale este o loterie, asta-i clar. Dar o loterie la care merita din plin sa joci.

Va urma.