Cel mai frumos traseu in Ceahlau include Varful Toaca si o oprire la Cabana Dochia. Iar daca ramai peste noapte la cabana, atunci decizia poate veni la pachet si cu un apus / rasarit de soare spectaculos.
Sunt multe trasee superbe la noi in tara, fie ca vorbim de Muntii Bucegi sau Apuseni. Insa, Ceahlaul are ceva special.
Variante de traseu in Ceahlau
Inainte de a porni la drum, este important sa stii ca exista mai multe puncte de pornire pe traseu spre Ceahlau. Pe undele ajungi prima data la Cabana Dochia, pe altele ajungi in dreptul scarilor care te vor duce pe Vf. Toaca.
- Durau – de aici se poate ajunge fie pe la Cabana Fantanele, fie pe la Cascada Duruitoarea (desi cel din urma este destul de solicitant, nu il recomand la urcare). Ambele trasee pleaca din acelasi loc (detalii mai jos), asa ca se poate urca pe la Fantanele si se poate cobori pe Duruitoarea (daca va doriti circuit). In varianta asta se ajunge prima data la scarile spre Vf Toaca. De la baza scarilor se continua in drumetie usoara pana la cabana.
Este cel mai cunoscut drum printre turisti, desi este destul de solicitant, datorita diferentei de nivel (1100 m). - Izvorul Muntelui – de la Cabana Izvorul Muntelui pleaca doua trasee principale care duc la Cabana Dochia, fie pe la Lutu Rosu, fie pe la Poiana Maicilor. Prima varianta este asemanatoare ca dificultate, timp si diferenta de nivel cu urcarea pe la Cabana Fantanele (in jur de 3 ore). Insa, se urca 95% prin padure, in plan destul de inclinat si cu putine curbe de nivel.
Pe varianta Poiana Maicilor, drumul este mai lung, insa mai spectaculos, nefiind doar prin padure (totusi, acesta nu este recomandat iarna).
Daca alegi drumetia Lutu Rosu, recomand sa lasi masina la Curmatura Lutu Rosu. Asa vei intra pe traseu putin mai sus si salvezi energie pentru urcare 🙂 - Bicazu Ardelean – cea mai scurta varianta, avand in vedere ca se poate merge cu masina pe drum forestier. Acesta este, insa, destul de accidentat si este recomandat doar masinilor inalte. Daca ai 4×4, SUV, poti sa lasi masina la Schitul Stanile, sau daca drumul este in conditii bune, chiar la Curmatura Stanile. Cu o diferenta de nivel de 400-500 m, de aici se poate ajunge la Cabana Dochia in mai putin de 2 ore.
- Sat Neagra – cea mai lunga varianta de traseu. Se ajunge tot la Poiana Maicilor, insa timpul poate fi dublu fata de varianta cu plecare din Durau, sau Izvorul Muntelui.
Traseul ales de noi
Avand in vedere ca ne-am dorit sa ramanem peste noapte la Dochia, am zis ca este ok sa alegem un traseu mai lung, dar frumos. Totodata, ne-am dorit sa vedem prima data apusul de pe Toaca, dupa care sa coboram la cabana. Iar a doua zi sa nu fim nevoiti sa alegem acelasi traseu pe care am urcat. Astfel ca, varianta cu plecare din Durau a fost cea mai potrivita.
Rezumatul traseului
- Punctul de pornire si sosire este aici, oricare ar fi traseul ales din Durau. Masina poate fi parcata pe strada, oriunde gasiti loc
- Traseul pentru urcare: Durau – Cabana Fantanele – Varful Toaca – Cabana Dochia. Durata: 3 ore jumatate pana pe Toaca, o ora odihna si privit apusul, jumatate de ora pana la Dochia
- Traseul pentru coborare: Cabana Dochia – Cascada Duruitoarea – Durau. Durata: 3 ore jumatate, cu pauze foarte mici
- Altitudinea maxima: 1904m (Varful Toaca)
- Diferenta de nivel: in jur de 1100m (se pleaca de la 800m altitudine)
- Dificultate: medie
- Marcaj: banda rosie (urcare) si cruce rosie (coborare)
- Ora de pornire: pentru traseu de o zi, cat mai de dimineata. Daca se ramane peste noapte la cabana, recomand sa se plece din Durau cu cel putin 5 ore inainte de apusul soarelui
- Impresii despre traseu: Masivul Ceahlau are peisaje foarte frumoase, pentru care trebuie sa depui ceva efort. Majoritatea urcusului este prin padure, insa ultima portiunea din varf este panoramica. Se pot observa muntii din jur, Lacul Bicaz si toate comunele de la baza.
Cele 500 de scari spre pe Vf. Toaca au un farmec aparte si te scot putin din rutina urcusului. Pot fi o provocare pentru cei cu rau de inaltime, mai ales pe ultima bucata. Insa, cu privirea in sus si cu o mana pe balustrada, va fi totul in regula.
Despre popasul la Dochia am doar cuvinte de lauda, conditii bune si o mancare gustoasa. Iar legat de coborarea pe la Cascada Duruitoarea, a fost cea mai dificila coborare intalnita de noi. Insa, a meritat din plin. - Atentie la vipere! Este cunoscut faptul ca pot fi intalnite usor pe traseu in Ceahlau. De asta trebuie atentie pe unde se paseste.
Urcare Durau – Cabana Fantanele – Varful Toaca
Dupa ce am lasat masina in apropiere de Serviciul Salvamont, la finalul drumului asfalatat, am intrat in padure. De aici si pana la Cabana Dochia am urmarit marcajul cu dunga rosie.
Prima parte presupune o urcare lejera, pana la drumul judetean care leaga Durau de Izvorul Muntelui. Se continua cu un urcus sustinut, pana la Cabana Fantanele. Aici exista o prima zona panoramica si a fost si primul nostru popas. Ne-am continuat urcarea pe langa cabana, mai bine de o ora jumatate, pana cand am ajuns intr-o zona de platou.
Stiam ca nu mai avem mult si abia de aici am inceput sa ne bucuram de privelistea spre Muntii Bistritei. Tot drumul am fost stresati sa nu apuna soarele inainte de a ajunge pe Toaca. Asa ca, am urcat fara prea multe pauze.
Tot continuand pe poteca lina prin jnepenis, am dat de celebrele scari care urca pe Vf. Toaca. Mult mai multe decat pareau in poze si cu ultima parte destul de abrupta. Sunt in jur de 500 la numar, in stare foarte buna si cu balustrada de care sa te sprijini. Pe vreme ok nu vad nicio problema in a fi urcate, insa pe ploi/zapada, ar trebui o atentie sporita.
Varful Toaca este superb, la o altitudine 1904m, cu o priveliste 360 catre Lacul Bicaz, localitatile de la baza si lantul muntos din jur. Daca ajungi aici dupa-amiaza, te poti bucura de unul dintre cele mai frumoase apusuri.
Cazarea si masa la Cabana Dochia
Cam o ora a durat sa ajungem din varf la cabana, asta si fiindca la un moment dat se intunecase bine de tot. Insa, poteca este lina, se coboara usor si nu sunt probleme. Doar sa nu fie uitate acasa frontalele.
Si, desi era gata sa se inchida restaurantul (in jur de 21:00), am reusit sa ne incadram printre ultimele comenzi de mancare. Totul foarte bun, comparativ cu masa la alte cabane mai greu accesibile. Iar despre camere, dupa o experienta de dormit la Cabana Curmatura, pot spune ca la Dochia a fost lux.
Ce-i drept, am sunat cam cu o luna inainte pentru a rezerva o camera. Am platit 280 lei pe ea, insa a fost o camera de 4 locuri (in care am stat doi), cu baie proprie, incalzire centrala si apa calda. Dar exista si camere cu mai multe paturi si camere in care ai acces doar la baia de pe hol.
Rasaritul vazut de la Cabana Dochia
Este cunoscut faptul ca un traseu in Ceahlau nu este complet fara un rasarit vazut de sus. Si eu dau dreptate 100% acestei pareri.
De ce este deosebit? Datorita unui fenomen care se intampla destul de des aici, numit mare alpina. Se intampla cel mai des toamna, in primele ore ale diminetii, datorita prezentei lacului Bicaz. Ceata se lasa la baza vailor si formeaza o mare de nori. Astfel, raman la suprafata doar piscurile muntilor din jur, ca niste mici insule.
Am intalnit fenomenul ulterior si in Madeira (Portugalia), insa la noi niciodata pana acum.
Coborare Cabana Dochia – Cascada Duruitoarea – Durau
In jur de ora 10 am plecat de la cabana spre punctul in care am lasat masina. Si pentru a nu merge pe acelasi traseu pe care am venit, am ales sa coboram pe langa Cascada Duruitoarea. De aici si pana la destinatie, am urmarit traseul marcat cu cruce rosie.
Prima bucata presupune o coborare lejera, placuta, pe curba de nivel. Insa, de indata ce se intra in padure, incepe partea cu mai multa aventura. Pe de-o parte datorita potecii in panta, pe de alta parte datorita portiunilor cu pietris. Noroc de radacinile copacilor care formau un fel de scari naturale, cat si de zonele amenajate cu balustrada. Cascada este foarte faina, fiind un loc ideal de popas.
Ultima bucata este usoara, mai un pod, mai o poteca dreapta. Sunt mici portiuni unde este nevoie sa urci, ca apoi sa cobori din nou. Insa, chiar lejer fata de ce intalnesti pana la cascada.
In jur de ora 13:30 eram la masina si porneam spre casa. Cu febra musculara, dar si cu amintirea unui rasarit si a unui apus de poveste. Si cu certitudinea ca la un moment dat mai facem un traseu in Ceahlau. Poate chiar iarna. 🙂
